NASTRATIN ISI PIERDE CACIULA

Banuiesc ca stiti cam pe unde-s Tandareii… Un orasel din Ialomita. Il inconjoara mai multe sate, ai caror locuitori (cati au mai ramas) cultiva porumb si grau. De la inceputul verii si pana toamna ii calca sibienii, cu turmele de oi aferente, lasandu-le pana-n primavara pastrama, branza si blanurile animalelor amintite, pentru caciuli si cojoace. Ce poate nu stiti, dar pe cat e de cald vara, pe-atat e de ger iarna in comuna ialomiteana de care va povestesc. De baut, se bea ce se face in zona: zarzarica si carmaz. Pentru nestiutori – e vorba despre rachiul de zarzare si despre vinul dintr-un soi de strugure local, pe care elevii din clasele primare il pot pune in calimari in loc de cerneala. Era, totodata, culoarea specifica pe multe din actele primariilor, ale postei, precum si de pe rapoartele posturilor de politie din zona. Adica cercuri ros-negre lasate de fundurile de pahare, sticle sau oale de pamant.

Mos Nastratin locuia pe la capatul de sud al ulitei principale. Prietenul lui mai in varsta, mos Mitu Zgabercea, imediat dupa biserica, pe dreapta. Mos Mitu, un om cumsacade de felul lui, sedea pe bancuta din fata portii de cate ori ii permitea vremea, sprijinit cu barbia-n toiag, dispus la vorba cu cine ce-l intreba. Subiectul preferat al multora era:

– Ia zi, bre mos Mitule, cum a fost cand ti-au luat comunistii pamantul si aia doi cai in patrusopt…

Iar mos Mitu, satul sa tot dea amanunte, privea ganditor pe sub borul palariei de paie (vara), raspundea clar, raspicat si concis:

– Da-i… futu-le muma-n cur!

Partea care-i amuza pe toti consatenii era ca mos Mitu raspundea la fel si cand unii il intrebau:

– Da’ acum, dupa nouazeci, cand ti-au dat pamantu’napoi?!

Odata cu timpul, batranul surzise, nici ochii nu-l mai ajutau si, la orice intrebare sau orice salut, el dadea raspunsul de mai sus. (Nu-l mai repet, ca iar ma critica Nicomah in sedinta de redactie…)

intr-o duminica de iarna, prin februarie, mos Nastratin isi puse caciula de blana, cojocul isi lua bastonul si merse la biserica sa asculte slujba parintelui Burducea („cand cu steaua, cand cu crucea”, dupa ironia batranelor care faceau aluzie la simbolul „rosu”, cu care popa simpatizase…). Dupa cum era obiceiul la cei batrani. La cei tineri, intratul in biserica se facea mai mult la nunti, botezuri si inmormantari… Tot in obicei era ca toti barbatii sa-si lase caciulile pe o masa din dreapta pronaosului, nu sa intre cu caciula-n mana. Fiecare isi stia locul caciulii si nu se-ntamplase, din cate ne-au ramas din izvoarele istorice orale, ca vreuna sa se rataceasca. Pana atunci cand intamplarea il aduse pe Nastratin ultimul la masa caciulilor. Aia de ramasese nu era a lui! A incercat, saracul Nastratin, dupa forma, dupa culoare, ba si dupa miros sa-si dea seama a cui e caciula, dar n-a reusit. in zilele ce-au urmat, cu tot gerul de afara, mos Nastratin umbla prin sat doar-doar…. Nici un pic de noroc. in prima saptamana a lui martie se duse iute vorba ca mos Mitu Zgabercea s-a stins. Vinerea-ngropaciunii a fost o zi friguroasa si din cerul plumburiu picau fulgi de zapada rari, dar mari.

Cand a ajuns, Nastratin, venit din capul ulitei pe fagasele lasate de rotile masinilor in omat, incet sa n-alunece, n-a mai apucat loc in biserica. Parintele Burducea a tinut o slujba care a impresionat asistența, dupa care fiecare a trecut la crestinescul bun ramas si strangerea de mana. Cand ii veni randul, de surpriza si emotie, ca sa nu cada, Nastratin stranse marginile sicriului cu degetele, mai sa lase adancituri in lemn. Caciula lui era pe capul mortului!

– Saracu’ Nastratin, mai sa se sfarseasca de jale! Sa cunoaste ca a tinut la raposatu’ Mitu, maica, zise tata Neaga.

Fie de emotie, fie de rusinea intristatei adunari, Nastratin n-a scos o vorba despre caciula. A mers pana la cimitir cu ochii tinta la caciula, tinandu-se cat mai aproape de spatele dricului. insa, dupa ce popa Burducea a stropit mortul cu mir si groparii au pus capacul, n-a mai rabdat si-a strigat ragusit de emotie amestecata cu rusine si frica:

– Parinte! Parinte! Mortul cu caciula mea, io cu caciula mortului!

Dupa cateva momente, in care toti au ramas inlemniti si uluiti, coana Luxa, nevasta raposatului a lamurit misterul caciulilor schimbate. Mos Mitu, din cauza atrofierii simturilor din ultimile saptamani, era sa plece pe lumea cealalta cu caciula lui Nastratin, luata din greseala la biserica. Dupa ce groparii au redeschis capacul, cei doi si-au recuperat caciulile. Pe drumul catre casa, Nastratin era stapanit de doua sentimente contradictorii: isi plangea prietenul ingropat si se bucura ca un purcel in noroi pentru caciula… (ADRIAN MARACINEANU)